Dri Buddi, ideal pentru apartamente

CIALTEX

Recunosc, prima data am zis, ce pana mea, un uscator de rufe rotativ, pe bune, de ce ai avea nevoie de acest tip de produs. Ce-i drept, pe vremea aceea stateam la curte si sotia mea se ocupa de aceasta operatiune, iar rufele le intindea mereu pe sarma, la soare.

De ceva vreme, ne-am mutat la bloc, iar primul lucru de care m-am impedicat prin casa, a fost uscatorul de rufe traditional, asezat fix in fata ferestrei, langa calorifer.

Desi avem o masina de spalat cu uscator, aceasta a doua varianta de uscare a rufelor o utilizam destul de rar, in special datorita timpului mare de asteptare (aproximativ 2.5 ore cel mai scurt program de uscare). Pur si simplu te tine langa ea, iar daca nu scoti rufele imediat din masina si le mai lasi acolo o perioada deja o iei de la capat, clatire, uscare, etc, in cazul in care nu sari peste aceste etape te trezesti cu un miros in haine de te apuca plansul.

Dri Buddi, ideal pentru apartamente

img

Imi place viata la apartament, e mai linistita, este mai asezata sa zic asa, iti permite sa te odihnesti mai mult, insa sunt si cateva dezavantaje, precum cel cu uscatul rufelor de te face sa cauti anunturi cu case la curte 😉

Ajung acasa intr-o zi si observ o chestia albastra in baie, fix in locul cosului de rufe, fug repede la sotia mea sa o intreb la ce foloseste.

Dupa doar 2 minute de explicatii, ajung la concluzia ca Dri Buddi reprezinta varianta ideala pentru uscarea rufelor in apartament.

Dri Buddi este practic un uscator de rufe vertical, care are atasat in partea inferioara un motor destul de puternic (1200 wati) ce produce caldura care usuca rufele in cel mai scurt timp posibil, fara sa afecteze tesatura sau sa strice vre-un tip de material. Se pot pune pana la 10kg de rufe in el, tot ce trebuie sa faci este sa setezi timpul de uscare in functie de hainele puse la uscat si greutatea acestora.

Pentru ca veni vorba de timpul de uscare, ai de ales intre 30 si 180 de minute cu interval de 30 minute (30-60-90-120-150-180).

Recomand cu incredere produsul, este ideal pentru cei care locuiesc in apartament si rezolva garantat probelma uscarii rufelor, in special iarna.

8.5 Total Score

Ratingul general al produsului:
8.5
Adauga review-ul tau
BBTV
Suntem bucurosi sa-ti auzim parerea

      Lasa un review

      Scorul Total